CROSUL ELF 30

Prima ediție a Crosului Elf ne-a adus împreună și ne-a oferit o minunată oportunitate de a ne conecta cu natura și de a face mișcare, promovând un stil de viață sănătos, alături de copiii și părinții din Grădinițele Elf.

100 de preșcolari au luat Startul pe traseul Broscuțelor din Pădurea Făget și au parcurs, alături de părinții lor, 2 trasee, în funcție de vârstă:

  • Traseul scurt – 700 m pentru grupele baby/mici,
  • Traseul lung – 1,500 m pentru grupele mijlocii și mari.

La linia de Finish au fost așteptați cu medalii, felicitări și urale de bucurie.

Pentru mulți dintre ei, acesta a fost primul concurs de alergare – o experiență valoroasă, care sperăm să îi însoțească multă vreme de acum înainte și să îi conducă spre altele asemenea.

Crosul Elf 30 face parte din seria de evenimente care celebrează 30 de ani de Elf, marcând astfel 30 de ani de la deschiderea primei noastre grădinițe. 

De-a lungul acestui drum lung, am avut alături mereu o comunitate de oameni frumoși – cadre didactice și părinți, care au împărtășit valorile și principiile noastre, iar acest lucru a fost foarte vizibil și sâmbătă, în 17 mai. Entuziasmul, fericirea și curajul copiilor ne va rămâne în suflet și în amintire multă vreme de acum înainte. 

Sperăm ca aceasta să fie doar prima ediție a Crosului ELF, din multe altele ce vor urma!

“Ne dorim niște copii care au încredere în ei, în pașii lor, niște copii care să se împrietenească cu natura, cu pădurea… Ne dorim să cunoască importanța pădurii și a naturii în viața fiecărui om, bucuria de a alerga prin pădure, de a se simți liberi și bucuroși.”  Bianca Felseghi – Elf – Primii 30 de ani