Sănătatea preșcolarilor este o prioritate pentru buna desfășurare a activității noastre educative.
Deși frecventarea grădiniței aduce cu sine, în mod natural, expunerea la boli virale și boli ale copilăriei, care duc, treptat, la formarea și întărirea sistemului imunitar, depunem toate eforturile pentru a minimiza îmbolnăvirile copiilor în colectivitate, luând următoarele măsuri:
– organizarea optimă și dotarea conformă a spațiilor,
– activități zilnice de joacă în aer liber,
– respectarea protocoalelor de igienizare, utilizarea de substanțe profesionale,
– utilizarea unei lămpi bactericide de dezinfecție a aerului cu lumină UV, în cazul epidemiilor de boli infecțioase,
– educație sanitară desfășurată în grădiniță, pentru prevenirea îmbolnăvirilor și promovarea sănătății în rândul copiilor,
– Reglementările medicale și organizatorice care susțin sănătatea și igiena în grădiniță sunt sintetizate într-un document oficial – Reguli de sănătate și igienă – semnat și asumat de către părinte la înscrierea în nivelul preșcolar,
– asigurarea triajului epidemiologic, realizat de către asistentul medical al fiecărui sediu.