Prima zi de școală

Am început cu DOR un nou an școlar. De la 2 ani începând învățăm împreună în ELF că bucuria revederii în prima zi de școală e sinonimă cu celebrarea drumului parcurs împreună.

      Povestea ELF s-a scris pas cu pas, prin toate momentele frumoase, eforturile depuse și rezultatele obținute, către care privim acum cu nostalgie, dar și cu încredere înspre viitor. Din această perspectivă, ce să fie mai potrivit decât un drum cu DOR – 30 – pe care să celebrăm împreună întreaga noastră comunitate? De aceea, anul acesta școlar îl așezăm sub egida DOR 30 – 30 de ani de educație.

     Zâmbete, lacrimi de fericire, prieteni vechi și noi, bucuria revederii sau emoțiile primei zile, pe toate le-am trăit din plin în Grădinițele Elf, în acest început de an școlar. Cei mai mici fac timid primii pași în această nouă și necunoscută lume. Cei mari ai noștri pornesc la drum curioși, responsabili, curajoși, deschiși spre noi orizonturi. Zburăm alături de ei, cu aripi noi și DOR de cunoaștere.

      Cerul e limita!

      Am dat startul unui nou an școlar și la nivel primar, start pe care l-am așteptat cu DOR. Școala a redevenit un loc plin cu râsete, emoții și povești de vară. Am ales o metaforă simplă, cu sens deosebit: un caleidoscop, acel tub sau cilindru în interiorul căruia se găsesc piese viu colorate și oglinzi care, prin rotirea cilindrului, formează imagini simetrice de-a dreptul fabuloase.  Noi, profesori, părinți avem posibilitatea și responsabilitatea în același timp, de a ne opri, de a privi, de a asculta, de a-i vedea în primul rând pe copiii noștri, de a reflecta la perspectiva din care privim tot ceea ce se petrece în jurul nostru. Așa cum piesele din caleidoscop se reorganizează constant, și noi putem privi fiecare provocare din mai multe unghiuri, găsind soluții diverse și creative. 

Pornim la drum cu rost, alături de oameni dragi, bucurându-ne de sensuri descoperite ÎMPREUNĂ.

      În sediul ELF- Bună Ziua, ne-am revăzut cu toții pe terenul de sport, un spațiu cu totul special pentru elevii din gimnaziu și liceu. Un open space care a căpătat pentru comunitate un statut de simbol – un spațiu ce lasă visele să meargă spre cer, care vede și respiră, ori de câte ori primește elevi, mult efort, colaborare, muncă în echipă, integritate, dorință de autodepășire, încredere reciprocă, disciplină și rigoare. Valori, iată, care țin de întregul spațiu de învățare al acestei școli și care se îmbină perfect cu valorile ELF-ului: creativitate, empatie, responsabilitate și competență. Iar noi, profesori și părinți, vom fi lângă voi, dragi elevi, pentru toate acestea.

    “Drumul este, până la urmă, o poveste mai complexă, însumând idei precum plecarea, rătăcirea, regăsirea și întoarcerea acasă. “ (Via Transilvanica – Drumul care unește, Voicu Bojan)

     Ne dorim ca Elf să aducă pentru noi toți, liniștea întoarcerii acasă.